duminică, 23 august 2009

Recunosc, am greşit

Zi de zi - printre oameni. Interacţionăm mereu. O multitudine de combinaţii de caractere, principii, temperamente. Peste tot creiere care aşteaptă să fie provocate. Maşinăria "om" e construită asfel încît îşi apără punctul de vedere cu tărie şi e gata oricînd să demonstreze că are dreptate. E foarte greu să modelezi o persoană şi să-i bagi în cap ceva ce respectivul nu acceptă. Astfel începe "lupta verbală" şi explicarea tuturor teoriilor. Faci acest lucru cu prietenii, rudele, colegi de lucru, persoane din diverse instituţii, iubiţi, membri ai familiei, etc. Nu e deloc simplu să-ţi exprimi punctul de vedere, cînd celălalt nu te înţelege.
Aici intervin diverşi factori: intelectul, capacitatea de convingere, perseverenţa, continuitatea gîndurilor, realitatea teoriilor, etc. Un impact destul de mare îl are tipul de persoană căreia trebuie să-i explicăm propria părere. Nu credeam că îmi va fi greu să expun ceva, pînă cînd nu m-a "gruzit" o fetiţă de 4 ani.

"- De ce nu se poate să intru în apă?
-E periculos. Anul trecut aici a murit un băieţel
-De unde ştii că a murit?
- Sufletul lui a zburat spre cer
-Ce?
-A fost neatent şi s-a înnecat. Au aratat la televizor.Tu eşti mică şi ai voie în apă doar cu mămica
-Dar uită-te acolo mai sunt copii mici
- Ei sunt neascultători
-Uite un băieţel şi o fetiţă au intrat şi nu li s-a întîmplat nimic. Vor muri?
-Hai că mama precis ne aşteaptă
..................
Admit că avea o vîrstă fragedă, dar a înregistrat tot ce i-am zis, a dat replici destul de coerente, a făcut observaţii corecte. Cînd te-ai gîndi că ar fi uşor de lucrat cu o minte neprelucrată ... nu mi-am evaluat corect adversarul. Era unul de temut.

Cu adulţii e mult mai greu şi trebuie să fii tacticos, inteligent, să abordezi omul în mod individual. Cea mică mi-a demonstrat că nu o pot amăgi cu una cu două, cel mare poate ajunge să-ţi dea una în frunte, dacă l-ai scos din sărite. Lovitura intelectuală este deosebit de dureroasă ; să nu mai spun de etapa numită " recunosc că am greşit". Toţi respectă oamenii care admit că nu au dreptate, dar cui ii place sa fie in aceasta postura? !

4 comentarii:

Un suflet spunea...

Si mie imi pare rau pentru diverse lucruri pe care le-am facut, si imi pare rau ca nu am stiu la momentul potrivit ca niste cuvinte pe care eu le consideram umile ar fi putut sa schimbe mult prezentul.

Alina Timotin spunea...

@Un Suflet Situatie atit de cunoscuta. eu mai pot turna si o prostie drept argument si dupa ce am suparat definitiv persoana .....realizez cit de nedreapta am fost. Uneori e greu sa controlezi cuvintele. shame on me .

Septimia spunea...

eu n-as putea. am admis o data ca a fost vina mea si ghici ce: situatia s-a intors si am devenit din calau victima.

Alina Timotin spunea...

@septimia Recunosc ca aici poate fi o strategie. Daca stii cum sa folosesti recunoasterea pacatelor-rezultatul este in favoarea ta.