Hands up!

Ar fi normal ca fiecare să aibă 4 bunicuţi. Cîte 2 de la fiecare părinte. Eu sunt săracă în sensul acesta. Am doar una. Pe ceilalţi trei i-am pierdut, practic unul după altul, cînd eram mai mică . La întrebarea: Îi mai ţii minte? Spun un " DA" încrezut. Au trecut mai mult de 10 ani şi totuşi atîta dor şi tristeţe pe buzele mamei şi a tatălui la pronunţarea acestor cuvinte. Au rămas doar nişte amintiri dragi.

- Iată am răcit. Am ieşit pînă în sărăiaş fără să-mi pun ceva pe cap.

Trecută de 70 de ani, dar fără astîmpăr. O certăm pentru că se extenuează prin muncă. Şi ce ştie un simplu om din sat? Lucrează pămîntul. Se scoală la 5 să dea de mîncare la păsări. Creşte iepuraşi care sunt atît de dulci. Sapa, hîrleţul, grebla, furca sunt nişte instrumente care-i fac nişte bătături de toată frumuseţea. Tocmai mi-i ruşine să spun că-s obosită, că mama e obosită. Noi avem un altfel de activitate. Ne plîngem că e greu, că venim obosiţi de la lecţii sau de la muncă, că suntem încărcaţi pînă peste cap, că şefii sunt nesuferiţi (Al meu nu-i, în caz că citeşte). Sunt sigură că mulţi nici nu au atins în viaţă lor sapa sau hîrleţul. Privesc înapoi şi îmi pare rău că n-o mai pot învăţa pe bunica să uitlizeze un calculator. Ar fi interesant să intre pe net şi să chatuim :D. Să o sun şi să o găsesc tot timpul. Să spună şi ea că iată mi-am scos un film şi acuş îl privesc. E cam greu să se adapateze la astfel de lucruri. Cu greu o convingem să vină în oraş, că ea îşi face griji pentru fiecare orătanie din jurul casei. Şi nu prea poate suporta închisoarea cu multe etaje care nu-ţi permite să ieşi în faţa casei tale şi să te simţi stăpîn. Să respiri şi să nu-ţi stea altul în spate care strigă să te dai la o parte.
Poate vom ajunge şi noi cîndva să fim consideraţi nişte "înapoiaţi" într-un fel. Şi alţii vor vrea să ne scoată din mediul învechit cu care ne-am obişnuit. Fiecare are staţia sa la care trebuie să coboare.

Păr strîns în cosiţă. Banca întîi. Caietul meu jos. Băiat atent. Prietena mea - el te iubeşte. Eu- nici o emoţie. Tema pe acasă. El - mă ajuţi şi pe mine la engleză. Eu- nici o emoţie. Mereu în jur. În dreapta mea . În stînga. Privire. Cuvinte. Întrebări. Nici o emoţie. Excursie. Dans. Scrisorele. Poezioare. Nimic.

Peste cîţiva ani...

Nu pot învăţa. Lipsă de concentrare. Gînduri. Nebunii . Sentimente. Inimă ce tresare. Tremurici. Piele de găină. Visuri. El - nici o emoţie. Dorinţe. Dialoguri. Suferinţă. Chin. El - nimic.

Peste cîţiva ani...

Eu- amintiri frumoase, el - amintiri frumoase. Ce prostuţi eram amîndoi. Lucrăm. Studii. Planuri de dezvoltare profesională. Mai maturi. Mulţumiţi de viaţă. Eu cu un el, şi el cu o ea. Fericiţi.

Cînd ţi se oferă pe tavă, faci mofturi. Cînd e interzis, ţi se pare un deliciu.

Îmi iubesc ţara? La nebunie. Iubesc merele, şi nu bananele. Îmi sunt dragi casuţele vechi, dărăpănate unde locuiesc bătrîneii, care se scoală pe la 5 să dea de mîncare la păsări şi care bolnavi cum sunt ,lucrează pămîntul şi se bucură pentru roada culeasă. Îmi place mirosul de pădure, mirosul de mămăliguţă, mirosul de om român. Îmi place cuibuşorul meu, patul, perna. Chiar la o simplă schimbare de loc, am probleme cu somnul. Nici doctori nu-mi trebuie, doar liniştea care mă înconjoară şi care e uşoară şi proaspătă. Să mă trezesc, scăldată de lumina care-mi trece prin geam şi să sar din pat ca friptă cînd privesc la oră. Să analizez fiecare mărunţiş şi pe urma să spun că-s prostuţă că fac aşa. Să văd acei ochi care mă iubesc, mă ajută, care-mi dau speranţe şi mă protejează. Să fiu ocrotită de tot răul din lume.

Şi dau din braţe, dau din suflet , dau din mine - tot ce pot ca să rămîn aici. Nu simt că am ajuns la capătul puterilor. Forţe mai sunt şi sunt, dar mă întreb: oare sunt folosite raţional, oare lupt pentru un viitor mai bun (Dacă nu pentru mine, măcar pentru copii pe care îi voi avea). Şi atunci devin melancolică. Te ciocneşti de organele de stat, care-ţi caută nod în papură. Vrei o afacere proprie, trebuie bani şi nişte "cumătri" bine plasaţi, care să-ţi fie drept proptea. Vrei să te dezvolţi, trebuie să transpiri prin muncă, şi nici atunci nu ştii dacă-ţi vei atinge ţelul propus.

Mă doare faptul că am aşa gînduri. Şi unde e ţara ta? Şi unde e legea care te ajută? Unde e nivelul de viaţă care creşte? Acolo unde ţi-i bine, nu acolo unde e durere.

Data naşterii: 3 decembrie 1992
Inalţimea: 160, dar poate descreşte
Vîrsta: deductibilă, dar nu-l afectează
Descendenţi: Ohohoooo
Caracteristici: Poate fi agresiv. Dacă ajunge la tine cu greu scapi de el. Acţionează raţional, dar poate fi şi idiot. De obicei vine cînd nu te aştepţi, iar dacă îl aştepţi, parcă nu mai vine. La unii tocmai vibrează. Nu te lasă indiferent. Poate să-ţi aducă lacrimi, dar şi plăcere. Îl poţi ucide, dar se înmulţeşte repede şi poate veni un frate mai mic. Unii îl admiră ore în şir. Alţii nici nu se uită la el. Poate acum este la persoana de langă tine şi tu nici nu vei şti. De obicei nu-i acorzi mare atenţie, dar el te pîndeşte şi te atacă.
Numele, Prenumele, Patronimicul: Scrie Măi Scrie (botezat după tată)

PS1: Nu apăsa pe Send, şi nu te atinge deloc de mobil :D.
PS2: De cînd nu ai mai scris un sms?

E o modă cumva să răcneşti, să ţipi?! Am avut norocul de comunica cu oameni foarte temperamentali. Strigi şi pe urmă îţi dai seama că dacă erai calm, mesajul oricum ajungea la destinatar. Păi da - aşa vei fi înţeles mai bine. Ce stupiditate.

Ieri eram în microbus. Şoferul a încercat să ocolească străzile blocate de maşini şi a luat-o pe o străduţă lăturalnică. Nu a avut noroc. Acolo de asemenea era ambuteiaj şi în plus a avut parte de un spectacol "distractiv". Un automobil s-a oprit în plină intersecţie drept în faţa noastră. Tînărul de la volan a coborît şi a urcat în microbus. Zbiera- că altfel nu pot numi acţiunea lui. Printre vorbele aruncate a ameninţat că nu-şi va mişca maşina din intersecţie şi că microbusul ar trebui să dea înapoi. Motiva că stă deja de 30 de minute în intersecţie. A trîntit uşa de vreo 2 ori, apoi a urcat în vehicolul său. Toţi din microbus erau muţi. Şoferul fierbea, dar a rămas la locul lui.Tînărul era însoţit de o domnişoară. A fost un spectacol în faţa ei sau o dovadă de mascul feroce?! E o metodă nouă de comunicare?! Înţeleg că e frustrant să mergi cu viteza melcului. Timpul trece şi nu poţi ajunge la destinaţie, totuşi dai dovadă că nu ai nici un fel de educaţie. Cînd simţi că gata, răbufneşti - nu-ţi vărsa ciuda asupra altora. Toţi suntem în aceiaşi situaţie.

Magazine pline, oameni care caută cadouri, alimente în cantităţi interminabile şi uite ai apărut şi tu. Acel tu mic : printre rafturile ghiftuite, printre preţurile piperate, printre carucioarele umplute sau în rîndurile fără sfîrşit. Şi ce să cumperi mamei, ce să cumperi tatălui, fratelui, iubitului, prietenilor?! Şi masa trebuie să fie bogată şi atmosfera - de sărbătoare. M-am sculat azi şi am început să fac o listă. Încercam să-mi amintesc toate lucrurile pe care ar trebui să le fac în perioada asta. Era senzaţia unui început de avalanşă care mă va lua cu ea şi mă va duce hăt departe.

Nebunie şi uneori stres inutil şi în final nici nu simţi magia sărbătorilor. Cantităţile sunt de vină. Poate începi să cumperi cadouri şi te scrii primul pe listă. Tu ştii cel mai bine ce vrei :D. Şi nu trebuie neapărat să fie ceva material.

O doză mică de afecţiune.
O doză mică de satisfacţie.
O doză mică de răsfăţ.
O doză mică de tărie.
O doză mică de încredere.
O doza mica de optimism.

De ce doza mica?Pentru ca tot ce-i bun se manînca in cantităţi mici.
Anul care vine va fi unul suberb !!! Totuşi nu te opri la tine. Lista continuă...

În fiecare an pe data de 1 decembrie îmi felicitam prietenii si ma bucuram si eu impreuna cu ei. Zapada, frig, ornamente pentru brad, lumini, miros de copturi, ....e altfel. Anul acesta m-am pierdut printre problemele zilnice si am uitat ce inseamna atmosfera de sarbatoare. Nu mai sunt copil, au aparut mai multe griji. Oare asta conteaza? Voi zimbi peste ani de presupusele probleme. Vor aparea altele si mai complicate.

E foarte plăcut să simţi feeria sărbatorilor de iarna. Sunt Fragmente din viaţă pentru care merită să fiu veselă:
"Goana după cadouri" - Cînd eram mică nu prea cumpăram cadouri, ci le primeam. Fiecare colţişor din apartament era răscolit în căutarea darului de la Moş. Nu le puteam găsi. Şi totuşi era ceva care nu trecea de năsuc . Aveam un simţ deosebit la dulciuri . Ele se găseau uneori frumos împachetate pe rafturi - printre haine, alteori sus - pe dulap şi chiar şi la balcon.

"Impodobitul bradului" -Noi alegeam globurile şi le plasam pe toate uniform, sub unghiuri - o adevărată arta :). Împodobitul era încununat nu de steluţa din vîrf, ci de aprinderea beculeţelor făcute de tata. N-am mai văzut astfel de beculeţe - mici, multe şi colorate.

"La săniuş" - am mîncat atîta zăpadă şi veneam acasă udă. Erau 2 deluşoare pe care le-am coborît şi pe burtă , iar sania rămînea în urmă. Un lucru e sigur - hainele stăteau în picioare chiar şi după ce le dezbrăcam.

" Ritualul spălatului cu zăpadă" - întîi o bulgăreală zdravănă cînd ieşeam din şcoală după care urmau atacuri asupra fetelor. Nu puteai fugi şi îţi dădeai seama că mai bine te lăsai păgubaşă. Ei erau mai puternici şi nici o coaliţie de-a noastră nu-i învingea.

" Înfulecatul" - eu nu ştiu cum de încăpeau atîtea bunătăţuri în noi. Mîncarea gătită de mama şi bunica e aromată, apetisantă ... te lasă fără cuvinte. Noi eram săcuşori fără fund.

" Obiceiuri" - colinde, semănat, urat, ... . E plăcut să primeşti pici care umblă prin fiecare casă pentru a creea o atmosferă deosebită. Ei sunt zgribuliţi , cu căciulile trase pe frunte şi uneori mai uită din cuvinte, dar gestul contează.

Poate e cazul să te opreşti şi să te simţi fericit. Măcar pentru o clipă. Totul va părea mai uşor şi mai plăcut. Inspiră aerul de sărbătoare. Undeva - eu fac la fel :D.