Spionii şi cîrtiţele

Curiozitate s-a nascut odata cu omul. Întrebările încep de la o vîrstă fragedă. Copii vor să afle de unde apare ploaia, curcubeul, cine este Moş Crăciun sau taina conceperii. Curiozitatea lor te pocneşte drept în faţă. Nici nu ştii la ce să te aştepţi, dar cel puţin picii o fac direct, rareori cu ocolişuri.

Încet, încet, odată cu înaintarea în vîrstă se dezvoltă adevăraţii spioni. Să fie din cauza fricii de a întreba sau pentru a-ţi etala stofa de detectiv??? Dorim să aflăm ce stă ascuns în spatele diferitor procese bio-chimice, tehnologice, naturale, informaţionale, psihologice, ... E o provocare să descoperi cine e omul de lîngă tine, vecinul arţăgos sau drăgăstos, prietenul aşa zis adevărat sau un simplu necunoscut al naibii de misterios.
Azi era cu un domn/doamnă foarte atractiv/a, dar nu, nu m-a văzut. În fiecare duminică e ocupat. Stă de 7 ore închisă în camera ei. Se comportă diferit în preajma lor. Spune că are nevoie de un timp pe care să-l petreacă în singurătate. Cînd o întreb, evită să răspundă. Reacţiile lui sunt dubioase.
Tentat să-i citeşti mailul, să-i răscoleşti mobilul, să-i vizitezi în permanenţă profilul, să îl/o urmăreşti- să scoţi de undeva răspunsuri. O altă alternativă este să fii calm şi să ai încredere. Anume încrederea excesivă duce la şocuri şi alte reacţii spontane. Curiozitatea mă enervează. Dar postura de "cîrtiţă" ??? Ajungi să ignori fapte evidente.

Mai bine un spion atent, decît o cîrtiţă proastă .